BookLand Evolution revine!

BookLand Evolution susține dezvoltarea profesională a tinerilor!
BookLandCâteva dintre cele mai marcante personalități lansează tinerilor din București o propunere de nerefuzat: o întâlnire timp de două ore în cadrul căreia iși pot descoperi vocația și găsi soluții pentru viitorul profesional, în cadrul Conferințelor practice pentru tineri BookLand Evolution.  

Evenimentul se va desfășura începând cu 21 septembrie 2015 la Academia de Studii Economice (sala Aula Magna), tinerii între 14-24 ani fiind invitați să participe GRATUIT de luni până vineri (21-25 septembrie), în intervalul orar 15:00-17:00. Personalitățile care au raspuns pozitiv invitaţiei Bookland Evolution sunt: Luni: Lucian Mîndruță -jurnalist, Maia Morgenstern – actriță şi manager al Teatrului Evreiesc de Stat București, Denis Todirică – Antreprenor Start-up Chile şi Fondator Get STATUS, Cristina Nemerovschi – autoare a opt romane devenite bestseller, Marți: Vasile Calofir – actor, Cornel Ilie – fondator, compozitor, textier, solist VUNK, Anca Ghinea – Creative & Communication Director Intuitext-Softwin, Mihaela Tatu – trainer acreditat ANC, Miercuri: Marina Almășan – producator TVR, Andreea Raicu – speaker motivațional, Corina Ozon – scriitoare, A.Weinberger – chitarist, cântăreț, producător, artist promotor al blues-ului american, Joi: Camelia Căpitanu – jurnalist, realizator al emisiunii ”Căpitan în Bucătărie”, Adelin Dănăilă – Membru “Speakers Club”, Cristina Cioran – actriță și realizator TV, Florin Stanciu – genetician, Vineri: Florentina Opriș – realizator de emisiuni de sănătate și mișcare Kanal D, Daniela Prisăcariu – coordonatoare Programe, Asociația ACCEPT, Mihaela Mathe – Trainer în cadrul proiectului „Speakers Club Junior”, Vlad Eftenie – Lector dr. arhitect la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”. În calitate de moderator se va afla Cristian Cuciureanu, fondatorul şi vicepreşedintele Asociaţiei Tineri de Succes.

Mihaela_Tatu12Am puține ființe – sau situații – în care pot să spun că am încredere deplină; nu pentru că sunt suspicioasă sau pentru că am nevoie de dovezi, dar am încredere completă în noua generație, pentru că îmi cunosc fiica și pe colegii ei și văd ce interes au față de tot ce-i înconjoară. Ei sunt viitorul acestei țări. Pe ei îi privesc ca pe un viitor autentic, pentru că generația mea  e canapelistă, obosită și deprimată”, a declarat Mihaela Tatu.

Florentina_Opris„Când oamenii se adună împreună fac lucruri minunate. Iată-mă alături de un partener asemeni mie, care incearcă să facă o viață mai bună tuturor prin acțiunile sale, și legate de un stil de viață sănătos, așa cum și eu îl promovez prin toate canalele media, în viața tuturor oamenilor. Pentru că și atitudinea contează, mai ales cu ajutorul carților, propun să “ALEGI SĂ FII SĂNĂTOS!”, ne-a mărturisit Florentina Opriș.

cornel.ilie_În liceu este pentru prima dată când ești la granița de a ști ce vrei cu a putea să faci ce vrei. Până atunci, părinții și cei din jurul tău decid pentru tine. În liceu, începi să înțelegi cine ești și cine vrei să devii. În liceu se fac alegerile cele mai importante din viață. Dar asta este liceul și asta este farmecul lui, este cea mai frumoasă, dar și cea mai importantă perioadă din viață. Trebuie să înveți să alegi pentru tine însuți, nu pentru alții și să-ți împlinești visul tău, nu pe al altora.” – Cornel Ilie.

Anca_Ghinea„Bookland Evolution este o pledoarie pentru a reuși în viață într-un mod corect și frumos, onorând valorile clasice, “nemuritoare”. Mai mult, Bookland Evolution este scena care mijlocește dialogul între generația actuală și generația viitoare de profesioniști, de oameni atât de pasionați de ceea ce realizează. Pe scurt, un eveniment care înseamnă o oportunitate pentru toți tinerii dornici să afle lucruri noi, utile pentru viitoarea carieră”, spune Anca Ghinea.

Marina_AlmasanÎn viață trebuie să te ghidezi după principiul: ” Ai reușit, continuă. N-ai reușit, continuă!” și să fii sigur că, întotdeauna când ți se închide o ușă, în mod automat, ți se deschide o fereastră! Nimic nu trebuie să-ți stea în cale, dacă ai convingerea că faci un lucru bun ; bun nu numai pentru tine, ci, în primul rând, pentru semenii tăi.” – Marina Almășan

Caravana Conferințelor practice BookLand Evolution se va deplasa apoi în alte 11 orașe din țară, poposind timp de o săptămână în fiecare. Următorul oraș din itinerariu este Pitești. Pe durata celor 12 săptămâni de Conferinţe, peste 250.000 de tineri vor fi invitați să se descopere, să găsească soluții pentru viitorul profesional și să își lărgească orizontul mulțumită experiențelor și ideilor împărtășite de cei 200 de profesioniști consacrați, care se vor alătura BookLand Evolution în seria de toamnă-iarnă a celei de-a 2a ediţii.

BookLand Evolution pune la dispoziția tinerilor şi platforma online www.inPractica.ro, prin care au acces la programe de practică, internship, traineeship, part-time jobs și voluntariat în companii sau organizații din România.

Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferinte.

Parteneri media: KISS TV, KISS FM, TVR 2, Radio România Cultural, Tango, Rol.ro, Femina.ro, Ziarul Ring, Kudika, Intuitext, Suntpărinte.ro, Didactic.ro, Olimpiade.ro, Eva.ro, Edu News, BUZZ!Camp, Integral Edu, pemeserie.ro, 4Career, Learn & Go, Business Woman, românialiberă.ro, Casa mea, Caminul, Be Where, Terra Magazin, Ziare.com, Business24, Getlokal.ro, Urbankid.ro, Calendar evenimente, Orașul meu, regielive.ro, sfatulpărinților.ro și studenție.ro.

Despre BookLand

BookLand a luat naștere în 2011 ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională, vizitând timp de 3 ani peste 40 orase. Librăria online http://www.book-land.ro si Tabăra Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferințe practice pentru tineri BookLand Evolution și site-ul http://www.inPractica.ro îi completează abordarea social-educațională asumată.

CONCURS: Castiga un loc in Tabara Coolturala BookLand din Muntii Apuseni

Logo Bookland Tabara_Final VDF REDpoza 1 tabara 2014

Trimite pe adresa tabara@book-land.ro un eseu cu tema “O amintire de vacanta” si poti castiga un loc in Tabara Coolturala Bookland din Muntii Apuseni! Concursul se desfasoara pana pe 5 Iunie 2015, iar castigatorul va fi anuntat in data de 9 Iunie 2015. Castigatorul va fi desemnat de catre o comisie alcatuita din reprezentanti Bookland, pe baza urmatoarelor criterii: creativitate, originalitate, respectarea regulilor de ortografie si gramatica a limbii romane.

Tabara Coolturala BookLand, cel mai inteligent mod de a te distra
Vacanta de vara, momentul mult asteptat de toti copiii, le ofera acestora prilejul sa-si creeze amintiri de neuitat, de care sa isi aminteasca cu drag mult dupa ce au facut primii pasi in viata de adult. In timp ce ei se gandesc la distractie non-stop, momente petrecute de dimineata pana seara alaturi de prieteni, fara grija scolii, parintii se gandesc inevitabil ca nu ar strica daca ar mai deschide o carte in tot acest timp si daca ar mai invata ceva util.
In aceasta vara, nu exista loc de compromis, dorintele parintilor si ale copiilor se indeplinesc deopotriva, pentru ca cei mici vor descoperi ca pot sa se distreze de minune si sa invete in acelasi timp numai in Tabara Coolturala BookLand, singura tabara din Romania care imbina distractia cu o lista lunga de activitati stimulante pentru cultura si disciplina copiilor.
Avand la baza un concept inovator, care se bazeaza pe educatia alternativa, Tabara Coolturala BookLand pune accent pe dezvoltarea personala, sanatatea fizica si mentala a copiilor printr-un mix echilibrat de activitati educationale si distractive – workshop-uri de literatura, teatru, muzica, dans, astrologie, psihologie practica, antreprenoriat, oratorie dar si sesiuni de calarie, inot, fotbal, tiroliana, drumetii si treasure hunting, concurs foto, jocuri in echipa, teatru interactiv, karaoke.
Iar cu ajutorul invitatilor din randul actorilor, scriitorilor, artistilor plastici si antreprenorilor, tinerii vor primi inspiratia necesara pentru a-si descoperi adevaratul potential.
In acest an Tabara Coolturala BookLand se desfasoara in trei locatii:

  1. Muntii Apuseni (29.06 – 05.07)
  2. Valea Lotrului (12.07 – 19.07)
  3. Galway-Irlanda (17.08 – 23.08)

Tabara se adreseaza copiilor cu varste intre 8-18 ani.

Mai multe detalii despre Tabara Coolturala BookLand pe www.book-land.ro/tabara

BookLand Evolution ii aduce pe tinerii liceeni din București, față în față cu modelele lor

banner_facebookcover-01Liceenii din București vor avea oportunitatea să întâlnească unele dintre cele mai marcante personalități ale României, să le cunoască poveștile de viață și să le adreseze întrebări în cadrul Conferințelor practice BookLand Evolution – un eveniment care se va desfășura începând cu 22 septembrie 2014, la ASE, în Amfiteatru 1, București.

În fiecare seară, de luni până vineri (22-26 septembrie), în intervalul orar 15:00 – 17:00, vor urca pe scenă profesioniști consacrați, tinerii participând GRATUIT: A.G. Weinberger, Denis Todirică, Dan Boerescu (Luni), Zoltán András, Tedy Necula, Adina Buzatu (Marți), Maia Morgenstern, Alice Năstase, Marina Almașan, Florentina Opriș (Miercuri), Dragoș Anastasiu, Dan Bulucea, Adriana Alionte, Bogdan Țenu, Mihai Petre, Mihaela Feodorov (Joi), Dan Chișu, Daniel Iordăchioaie, Constantin Bojog (Vineri).

Libertatea nu este un fenomen de masă. Dacă aştepţi de la o orînduire să te facă liber atunci obţii exact efectul invers… te vei expune înregimentării şi devii aservit. Eliberarea nu vine nici din băşcălie – care este un trend facil şi grobian dovedind de fapt disperarea freudiană a celui care-l practică, nu vine nici din şmecherie şi nu vine nici din fotbal, hahaha… Ci vine din curajul de a te confrunta cu adevărul tău propriu, de a-ţi fi cel mai bun prieten şi din dragostea infinită de sine. Vorbeşte-ţi adevărul, vorbeşte-ţi sincer şi respectă-te…a declarat A.G. Weinberger.

Le doresc tinerilor ca mine să se gândească și la alternativa antreprenoriatului. Tot ce îți dorești în viață se poate realiza, trebuie să fii curajos și să îți dorești să se întâmple a mărturisit Denis Todirică.

Moderatorul acestui eveniment va fi Anca Ghinea, Creative Manager@Intuitext. Anca va facilita discuțiile și momentele de interacțiune dintre tineri și idolii lor. „Tinerii din România au nevoie de modele cu adevarat valoroase, repere. În acest context, Conferințele practice pentru tineri BookLand Evolution aduc un plus de inspirație pentru adolescenții de astăzi. Mă bucur să reprezint ca moderator, în cadrul conferințelor, comunitățile INTUITEXT: Didactic.ro și SuntPărinte.ro, comunități care promovează  educația de calitate, și să intru în dialog cu speakerii acestei ediții și cu tinerii preocupați de dezvoltarea profesională și personală.”, precizează Anca Ghinea.

Joi, 25 septembrie, în ziua dedicată antreprenoriatului, membrii Fundației Romanian Business Leaders partenerii BookLand și totodată susținătorii proiectului “Vreau să fiu antreprenor” – le vor vorbi tinerilor despre viața de antreprenor și le vor răspunde la întrebări, ajutându-i astfel să descopere secretele acestei meserii.

Caravana Conferințelor practice BookLand Evolution se va deplasa apoi în alte 11 orașe din țară, poposind timp de o săptămână în fiecare. Următorul oraș din itinerariu este Pitești.                                                                                               Pe durata celor 60 zile (22 septembrie – 12 decembrie), peste 250.000 de tineri vor fi invitați să își descopere vocația, să găsească soluții pentru viitorul profesional și să își lărgească orizontul mulțumită experiențelor și ideilor împărtășite de cei 200 de profesioniști consacrați, care se vor alătura BookLand Evolution.

BookLand Evolution le pune la dispoziție liceenilor încă o surpriză: este vorba de platforma online www.inPractica.ro, prin care au acces la programe de practică, internship, traineeship, part-time jobs și voluntariat în companii sau organizații din România.

Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferinte.

Parteneri media: Kiss FM, TVR 2, Blitz TV, Bravo, Bravo Girl, Tango, Rol.ro, Femina.ro, Historia, Avocat.net, Ziarul Ring, Kudika, Șapte Seri, Intuitext, Eva.ro, Edu News, BUZZ!Camp, bookblog.ro, pemeserie.ro, Bookaholic, Tineri pentru Tineri, IQool, BOOKiseala, Societate și cultură, Consiliere în carieră, 4Career, Learn & Go și Student din provincie.

Despre BookLand

BookLand a luat naștere în 2011 ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană naţională, vizitând în 3 ani peste 40 oraşe şi fiind activ aproape 700 zile. Librăria online http://www.book-land.ro şi Tabăra Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferinţe practice pentru tineri BookLand Evolution şi site-ul http://www.inPractica.ro îi completează abordarea social-educaţională asumată.

Se lanseaza InPractica.ro, sansa tinerilor la inceput de drum

 Image

Anul acesta tinerii pot opta pentru platforma http://www.inPractica.ro, cea mai nouă sursă GRATUITĂ de oferte de practica, internship-uri, traineeship-uri și job-uri part-time, care vine în întâmpinarea celor care vor să dobândească cunoștințe practice, să-și definească obiectivele în carieră și să se formeze în vederea unei viitoare angajări.

Obiectivul proiectului vizează dezvoltarea de competențe și abilități practice pentru elevi și studenți, constând în stagii de practică și locuri de muncă part-time, în vederea descoperirii competențelor profesionale și a integrării lor pe piața de muncă din România.
Aplicanții își pot depune candidatura direct pe site-ul inPractica.ro și pot opta pentru oferte de practică/muncă, care vin din partea unor companii de renume. Propunerile de job-uri sunt și ele extrem de variate, în funcție de aria de interes a fiecărui tânăr, acoperind domenii diversificate din Vânzări/Marketing, Tehnic, Financiar, Resurse Umane, Relații Publice, Logistică, Mass Media, IT, Construcții, etc.

De asemenea, tinerii se vor putea bucura ȋn curând de rubrica News pe inPractica.ro, care va conține articole despre carieră, dezvoltare personală și profesională, startups, orientare, motivare in carieră, precum și alte subiecte de interes. 

“Ştim atât de multe cazuri ȋn care adolescenţii s-au lăsat influenţaţi de părinţi, alegând o carieră care nu li se potrivea, transformându-se ulterior ȋn nişte oameni fără vise, fără pasiuni, fără motivaţie….ȋncât cu inPractica.ro vrem să le dăm curaj să <probeze> meseria pe care cred ei – sau parinţii lor – că o merită şi apoi să ia decizia finală” spun iniţiatorii proiectului.

 

înPractică.ro este o inițativă a Asociatiei BookLand, care in acest an are o nouă misiune: de a le oferi tinerilor instrumentele necesare dezvoltării personale și profesionale, ajutându-i să își descopere talentele, să acumuleze experiențe, să cunoască profesioniști și să învețe lucruri noi pentru a-și putea modela cariera.

Mai multe detalii şi informaţii despre inPractica pe http://www.inpractica.ro/

Despre BookLand
BookLand a luat naștere în 2011, ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană naţională, vizitând în 3 ani peste 40 oraşe şi fiind activ peste 600 zile. Librăria online http://www.book-land.ro şi Tabăra Coolturală BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferinţe practice pentru tineri BookLand Evolution şi site-ul inPractica.ro îi completeaza abordarea social-educaţională asumată.

Cariera ta de vis (Partea a II-a)

Dream-jobHai, să continuăm!

Să îți cunoști pasiunile nu este, însă, decât prima parte a rețetei.

Cum te cheamă? Câți ani ai? Spune numele tău totul despre tine? Bănuiesc că nu. De asta, al doilea pas este să afli cine ești. Formarea identității presupune o viață întreagă, însă pentru conturarea ei ai putea să îți iei măcar o zi, în care să pui pe hârtie detalii despre personalitatea ta, despre așteptările și interesele tale, și chiar și despre aptitudinile pe care le deții. Îți va fi de ajutor să completezi chestionarul de personalitate (http://www.pemeserie.ro/despre_bfq.php) care îți va arăta precis care sunt punctele tale forte și care sunt zonele care nu te avantajează (în raport cu jobul visat).

Procedează întocmai și pentru aptitudinile cognitive (http://www.pemeserie.ro/despre_ist.php) . Este revelator să știi și ce poți lua în considerare printre opțiunile tale, astfel încât jobul ales să pară mereu simplu și nu o veșnică provocare.

Bun, întrebările de mai sus te-au ajutat să vezi patternul, dar dacă în cazul tău, pasiunile sunt numeroase și nu ai habar care este cea mai potrivită? Fie, la momentul la care ai răspuns nu ai luat în calcul o grămadă de meserii interesante, pentru că pur și simplu nu ți-au venit trecut prin minte. Ai putea să te asiguri că interesele tale sunt investigate cu minuțiozitatea unui detectiv privat, folosind un test obiectiv despre așa ceva (http://www.pemeserie.ro/despre_sds.php).

Acum că te cunoști suficient de bine, ar trebui să începi să scoți în oraș și meseriile care îți fac cu ochiul. Exact ca și în relații, nu vei putea avea un mariaj fericit, dacă nu ai avut măcar o întâlnire reușită.

Vrei un job pentru tot restul vieții? Trebuie să te întâlnești cu câteva meserii înainte. Amintește-ți că o mare parte a timpului, o vei petrece mai degrabă la locul de muncă și că acesta este poate cel mai important motiv ca profesia să fie alegere, și nu o întâmplare. Pentru asta poți opta pentru activități de voluntariat, de ucenicie la un cunoscător al breslei, sau chiar poți alege un internship, fie poți încerca temporar mai multe posturi.

În loc de încheiere

Cel mai important lucru pe care prea mulți uită să îl menționeze este că nu există de fapt o încheiere… În calitatea supremă de făpturi umane, ne aflăm într-un proces continuu, de progres și de învățare. Așadar, vei ghici, din prima încercare, că slujba de vis este cea care să îți placă, care să nu se simtă ca o datorie externă, ci ca o plăcere interioară și că ea presupune o căutare continuă. Secretul este că acest lucru ține mai degrabă de lucrurile care le înveți despre tine prin intermediul sarcinilor de peste zi.

În concluzie, practice makes perfect better (întrucât perfecțiunea este un ideal intangibil). Încearcă să faci din viața ta profesională o căutare frumoasă și interesantă și te vei minuna de cât de multe lucruri va avea să îți ofere. Începe cu visul, pasiunea și elanul copilăriei, continuă cu sprijinul pe care știința ți-l poate oferi în autocunoaștere și practică ”încercatul” lucrurilor zi-de-zi; aici nu este vorba de fapt despre jobul tău, ci despre tine.

Un articol de Camelia Ionescu

IMG_8634

Pemeserie.ro recomanda: Cel mai inteligent mod de a te distra, doar in Tabara Coolturala BookLand!

Logo Bookland simplu_Final VDF REDTinerii care nu au timp de pierdut sunt aşteptaţi în Tabăra Coolturală BookLand, unde vor trăi o experienţă de neuitat în cea mai distractivă şi inteligentă vacanţă de vară. Cea de-a doua ediţie a evenimentului, îşi deschide porţile din 29 iunie până pe 7 septembrie, pentru copiii cuvârsta între 11-19 ani, care vor să înveţe şi să se distreze alături de artiști, scriitori, actori și oameni de afaceri.

Tabăra Coolturală BookLand se va desfășura concomitent în trei dintre cele mai frumoase locuri ale ţării (Valea Lotrului – Vâlcea, Bran – Moeciu și Munții Apuseni),fiind structurată pe 10 module a câte o săptămână fiecare.

Proiectul, unic in România, se axează pe o diversitate de programe care vizează activităţi bazate pe dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi, într-un mod extrem de plăcut şi recreativ. Tinerii sunt aşteptaţi să facă excursii pe munte, foc de tabără, călărie, înot, fotbal, tiroliană, dar şi workshop-uri inspiraţionale pe teme de literatură, teatru, film, muzică, astrologie, psihologie practică şi antreprenoriat.

Adolecenţii îşi vor dezvolta creativitatea şi gândirea antreprenorială printr-un mix echilibrat de activităţi coolturale trăind 7 zile cât în 7 luni sub atenta supraveghere a personalului specializat.

Mai multe detalii si informatii despre inscrieripe www.book-land.ro/tabara

Despre BookLand

BookLand a luat naștere în 2011, ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană naţională, vizitând în 3 ani peste 40 oraşe şi fiind activ peste 600 zile. Librăria online www.book-land.ro şi Tabăra Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferinţe BookLand Evolution şi site-ul inPractica.ro îi vor completa abordarea social-educaţională asumată.

pemeserie.ro sustine BookLand Evolution. Oprirea de azi: Oradea.

Logo Bookland evolution_Final VDF RED

BookLand Evolution susține dezvoltarea profesională a tinerilor

Câteva dintre cele mai marcante personalități ale României lansează liceenilor și studentilor din Oradea  o propunere de nerefuzat: o întâlnire timp de două ore în cadrul căreia iși pot descoperi vocația și găsi soluții pentru viitorul profesional, cu prilejul Conferințelor practice BookLand Evolution.

Evenimentul se va desfășura începând cu 26 mai 2014, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”,tinerii fiind invitați să participe GRATUIT de luni până vineri (26-30 mai), în intervalul orar 17:00-19:00, la conferințele ale caror speakeri vor fi: Ionuț Breb (Președinte Oradea Toastmasters), Alexandra Ruhama (Preşedintele CJE Bihor), Șerban Borda (actor), Augustin Mihăilă (iluzionist), Ianis Vasilatos (designer – Teatrul Regina Maria), Adela David (Project Manager – Russmedia Tec), Bernadett Dioszegi  (Project Manager – Russmedia Tec ), Florian Silaghi (director artistic – Teatrul Regina Maria), Bekesi Csaba (Director AJOFM Bihor), Simona Bișboacă (cercetator – inventator), Elena Badea (Director Marketing & PR), Dacian Palladi (Proprietar Dacian Palladi Consultanță în Afaceri), Călin Păcurar (Proprietar și Director General la Euromaidec Touring), Diana Avrămuț (actriță), Eli Lăslean(designer), Dragoș Radu(baschetbalist și membru Rotaract). La sfârșitul fiecărei seri de conferințe, liceenii vor avea șansa să se înscrie în cursa pentru un loc gratuit în Tabăra Coolturală BookLand, câștigătorul fiind desemnat prin tragere la sorți în ultima zi a conferințelor.

Joi, 29 mai, în ziua dedicată antreprenoriatului, membrii Fundației Romanian Business Leaders și totodată susținătorii proiectului “Vreau să fiu antreprenor” (Elena Badea, Dacian Palladi, Călin Păcurar) le vor vorbi tinerilor despre viața de antreprenor și le vor răspunde la întrebări, ajutându-i astfel să descopere secretele acestei meserii. La finalul serii, tinerii vor primi în dar cartea “Ghidul Practic pentru Antreprenori”.

Succesul dragii mei, nu vine de la sine, succesul nu îl așteptați, succesul îl căutați și te înrobești în lumea țelului tău pentru a avea succes în viitor. Educația ce ne este dată în școli, la facultăți sau acasă, nu este educația viitorului pe care îl cauți, acea educație doar tu o poți forma cu mintea și spiritul tău. Niciodată să nu renunți, întotdeauna să visezi, ține întotdeauna să ții cont de intuiție, întotdeauna să faci ceea ce simți indiferent de cazul în care te afli! Învață să te înveți pe tine ca apoi să ai succes și să te bucuri de tine” , spune Dragoș Radu.

Conferințele practice BookLand Evolution se vor desfășura în alte 14 orașe din țară, următorul oraș din itinerariu fiind Arad. Pe durata celor 120 zile (10 martie – 15 iunie & 22 septembrie – 14 decembrie), peste 500.000 de tineri vor putea să își descopere vocația, să găsească soluții pentru viitorul profesional și să își lărgească orizontul mulțumită experiențelor și ideilor împărtășite de cele 360 de personalităţi marcante, care s-au alăturat BookLand Evolution.

BookLand Evolution le pregătește tinerilor încă o surpriză: este vorba de platforma online www.inPractica.ro, prin care vor avea acces la programe de practică, internship, traineeship și part-time jobs în companii sau organizații din România.

Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferinte.

Parteneri media: UTV, TVR 2, Blitz TV, Bravo, Bravo Girl, Tango, Rol.ro, Historia, Teen Press, Avocat.net, Ziarul Ring, Kudika, Șapte Seri, BOOKiseala, Addox, Edu News, Sunt Părinte, Didactic.ro, Olimpiade, Teen Press și societatesicultura.ro

Despre BookLand

BookLand a luat naștere în 2011, ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană naţională, vizitând în 3 ani peste 40 orase şi fiind activ peste 600 zile. Librăria online www.book-land.ro şi Tabăra Coolturală BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferinţe BookLand Evolution şi site-ul inPractica.ro îi completează misiunea social-educaţională asumată.