Cariera ta de vis (partea I)

Picture1Introducere

A fost odată ca niciodată o poveste frumoasă care de cele mai multe ori începea astfel… când voi crește mare voi fi actriță, fie – în cazul în care ești băiat – când voi fi mare am să mă fac pilot de curse. Sau poate tu vroiai să devii altceva? Cred că încă îți mai amintești… Ar trebui să notezi undeva 😉

Majoritatea copiilor au de mici niște idei care le conturează fin perspectiva despre profesia și locul de muncă dorit. De la ideile copilăriei, până la realitatea alegerii ca viitor adult, există însă un drum diferit de modul în care majoritatea dintre noi ni-l închipuim.

Din nefericire, un job de vis nu vine cu instrucțiuni precise de folosire. Dacă ar fi precum șamponul, ar fi suficient să masăm ușor pe părul umed diploma de BAC, să clătim bine, apoi să repetăm procedura cu diploma de Master, pentru catifelarea carierei.

Cum să croiești visul din copilărie pe măsurile corpului de acum

Unii copii au știut de la început ce vroiau să devină, alții au avut nevoie de mai mult timp ca să realizeze ce li se potrivește, iar unii dintre noi încearcă încă să afle. Este important să afli cât mai repede ce vrei să devii, însă nu este niciodată suficient.

Încearcă să te gândești la ce vroiai să devii când erai mic. Cât de reală era percepția ta asupra meseriei pe care o doreai? Care erau informațiile pe care le dețineai despre profesia respectivă? Cum te încuraja familia ta? Cum te descurcai la școală? Care erau materiile tale preferate? Cu ce îți ocupai timpul liber? Cât timp ai avut să exersezi măcar o parte din activitățile presupuse de meseria la care visai?

Dacă faci parte din cazurile extrem de fericite, în care ai știut de când ai scos degetul din gură cam ce fel de slujbă îți doreai, familia te-a încurajat să exersezi zilnic, ți-a pus la dispoziție informații obiective despre meseria visată, iar hobby-ul tău a coincis cu majoritatea activităților presupuse de viitorul job, în timp ce materiile pe care le-ai studiat la școală aveau o legătură directă cu your dream job, atunci poți să faci o faptă bună și să ne scrii povestea ta norocoasă la adresa support@pemeserie.ro.

Dacă nu toate lucrurile au mers ca unse, atunci există posibilitatea să ai nevoie de puțină orientare ca să te simți și mai bine cu alegerea ta și să începi din nou să crezi că îți poți împlini visul.

Visele vin în mărimi și forme diferite, iar pemeserie.ro te ajută să alegi croiala care să te avantajeze. Iar dacă nu ai avut niciodată un vis, vei putea oricând confecționa unul.

Hai, să începem!

Ia foaia unde ai scris ce voiai să te faci. Păstreaz-o! Va fi o amintire amuzantă peste câțiva ani. Ai realizat ce aveți ceva în comun ”tu de acum” și ”tu de atunci”?

Răspunsul la întrebarea de mai sus, este dorința. Mereu ți-ai dorit…iar dorința este cel mai bun motor care să îți împingă eforturile spre reușită. Ghici ce?! cea mai valoroasă parte este încercarea, nu rezultatul 😉

Folosește întrebările de mai jos, ca să începi chiar acum. Dacă ai făcut deja primul pas, ești mai aproape de împlinirea visului tău.

  1. Dacă ai putea practica pentru o zi meseria unei cunoștințe, ai fi ______________.
  2. Te-ai întrebat mereu cum ar fi să fii ______________. Este interesant pentru tine fiindcă ______________.
  3. Dacă ai avea studiile și aptitudinile necesare ai deveni ______________.
  4. Colegii și prietenii găsesc că ai talent în ______________.
  5. Ceea ce îmi place cel mai mult să fac este ______________.

Dacă ai răspuns la întrebările de mai sus și ai surprins un pattern, spre exemplu: creativitatea, interacțiunea cu ceilalți sau logica și matematica… acela este domeniul către care ar trebui să îți îndrepți atenția.

Urmareste cu atentie postarile pemeserie.ro pentru a afla ce alti pasi trebuie sa urmezi in cautarea carierei de vis 🙂

Un articol de Camelia Ionescu

IMG_8634

 

Cum putem lucra cu un raport psihologic

stock-footage-student-reading-a-book-sitting-in-a-sofa-at-homeRezultatul unei evaluari psihologice, cum este oricare din evalurile pe care le poti accesa prin pemeserie.ro, este intotdeauna un raport psihologic. Uneori acesta este prezentat in forma verbala de un psiholog sau alt specialist si este explicat. Alteori – de cele mai multe ori – el este primit in forma scrisa, incarcat cu unele repere vizuale (de exemplu grafice clasice, sau mai modernele infografice). In ambele cazuri, exista o asteptare legitima din partea celor care genereaza raportul, ca persoana evaluata este interesata in a intelege rezultatul si ca deci va face un efort pentru a decodifica informatia dintr-un astfel de raport.

Asadar, daca vrei sa intelegi un astfel de raport, este important sa iti asumi un oarecare efort. Informatia este prezentata de fiecare data cat mai ergonomic si mai usor de inteles si exista studii serioase in spatele felului in care este organizat un astfel de raport. Totusi, asteapta-te sa gasesti acolo informatie cu care nu esti familiarizat(a), concepte noi, lucruri la care nu te-ai gandit pana acum. Din aceste motive, uneori un astfel de raport poate sa para criptic. Crede-ma, daca putea fi facut mai simplu era mai simplu. Insa exista intotdeauna un nivel de simplitate sub care daca jungem sa coboram, informatia este atat de saracita incat nu mai este utila.

Asadar, modalitatea corecta prin care trebuie sa te apropii de un astfel de raport, fie el de personalitate, interese vocationale sau aptitudini cognitive este aceea de a dori sa patrunzi informatie noua intr-un registru nou pentru tine. Este posibil sa nu cunosti toate acele concepte, dar e important sa simti ca vrei sa le intelegi si sa faci efortul de a citi definitiile lor si explicatiile aferente. In urma unei astfel de lecturi animate de curiozitate si dorinta de intelegere a raportului cu siguranta ca veti avea o reprezentare corecta a informatiei prezentate acolo.

Insa, atentie: acesta este doar primul pas. Informatia pe care o vei regasi – si pe care acum ai inteles-o in cea mai mare parte – iti este reprezentata doar din punct de vedere factual. Informatia se refera de buna seama la tine si din acest motiv vei avea unele emotii fata de ceea ce ai aflat acolo, dar de cele mai multe ori nimic mai mult decat astfel de vagi emotii. Ce fel de emotii? De buna seama pot fi emotii pozitive, cand rezultatele se potrivesc cu ceea ce intuitiv stiai despre tine, cu atat mai mult cu cat aceste lucruri sunt aspecte cu care te mandresti sau in care te complaci. Bunaoara, daca stii ca esti o persoana constiincioasa, muncitoare si perseverenta, iar raportul iti confirma acest lucru, te vei simti bine, caci probabil vezi o astfel de descriere ca fiind atasata unei valori si ai desconsidera o persoana care ar fi caracterizata drept lipsita de constiinciozitate, lenesa si delasatoare. Sau poti simti emotii negative, daca raportul iti confirma un minus pe care ti-l stiai sau iti infirma un plus pe care ti-l doreai.

Totusi, este necesar sa treci de aceste emotii. Reactia emotionala pe care o ai dupa ce lecturezi unul sau mai multe astfel de rapoarte este de obicei oricum foarte mixta: ai si puncte pozitive de care te bucuri, si puncte negative care te intriga sau din cauza carora esti mai putin bucuros sau bucuroasa.

Ce ai de facut pentru a trece de aceasta faza este ceea ce unii psihologi numesc “integrarea” informatiei. Integrare, adica acceptare si includere in planurile tale de viitor. Iar pentru asta ai nevoie sa faci inca un efort, pe care eu il consider chiar mai consistent decat efortul de a intelege informatia factuala dintr-un raport.

Pentru fiecare din punctele discutate acolo este necesar sa te intrebi daca, pentru planurile tale de cariera, este un punct pozitiv sau negativ. De exemplu: constiinciozitatea pe care e posibil sa ti-o confirme evaluarea de personalitate este un punct pozitiv sau negativ? De buna seama un punct pozitiv: o persoana constiincioasa munceste mai bine, mai mult, mai perseverent, cu mai multa deliberare, planificare si capacitate de a trece peste obstacolele ocazionale. Va putea sa se adapateze mai usor unor forme educationale care cer multa munca sustinuta, de exemplu, sau unor medii de munca unde activitatea este intensa. Sau, este posibil, dimpotriva, ca raportul de personalitate sa arate ca ai o constiinciozitate scazuta: este un astfel de rezultat un aspect pozitiv sau negativ? As zice ca e mai degraba negativ: exista o mica probabilitate ca tie sa iti placa sa muncesti sustinut sau perseverent, pentru perioade lungi de timp, la o activitate anume.

Constatarea faptului ca un aspect este pozitiv sau negativ este insuficienta, ceea ce urmeaza apoi este o includere in planurile de viitor. Un punct puternic recunoscut este un punct puternic pe care il poti accesa constient. Poti spune de exemplu ca utilizezi constiinciozitatea ridicata, pe care ti-o recunosti ca punct puternic, pentru a impinge inainte proiecte pe care poate nimeni nu s-ar fi incumetat sa le incerce; vei ajunge astfel la rezultat muncind mai mult decat altii si mai organizat. Sau poti folosi flexibilitatea ridicata si creativitatea care rezulta pentru a genera un numar mare de idei, incercand sa ajungi astfel la rezultat prin idei multe si rute originale mai degraba decat prin munca sustinuta pe o ruta batatorita. Recunoasterea punctelor negative este si ea importanta: nu se termina lumea daca intelegi despre tine ca poate nu esti caracterizat(a) de atata inteligenta precum credeai, sau poate nu esti atat de comunicativ(a) pe cat ti-ai fi dorit. Un punct slab recunoscut e mai usor de controlat in mod constient si rational si poate fi inclus, la fel de constient si de rational, in planurile de dezvoltare pe care probabil ca ti le vei construi. Nu te teme de identificarea unor arii de dezvoltare si de recunoasterea lor explicita: toti le avem.

Asadar: munca pe care o ai de facut cu un raport psihologic este dificila si presupune introspectie si efort cognitiv si emotional. Nu ai voie sa te lasi purtat(a) de superficialitate aici: cugeta la cele ce vei citi, compara-le cu ceea ce stii despre tine si intreaba-te daca acel lucru este un pucnt pozitiv sau negativ pentru tine, daca te poate ajuta sau, dimpotriva, te poate opri din ceea ce ti-ai propus.

Si nu uita la nici un moment ca, cel putin in ceea ce inseamna evaluarea de interese vocationale si evaluarea de personalitate, tu insuti (insati) ai dat raspunsurile care duc la acel rezultat oglindit in raport. Aceste instrumente nu sunt infailibile si nu contin nimic mistic: daca testarea de inteligenta este mai robusta, evaluarea de personalitate si de interese vocationale reflecta raspunsurile tale, tot ce a facut raportul a fost sa le subsume unor categorii relevante si sa le compare cu raspunsurile date de alte persoane similare cu tine. Daca vei crede ca nu te caracterizeaza deloc, discuta cu un psiholog sau consilier despre asta – sau contacteaza-ne si vom gasi impreuna solutia.

Un articol de Dragos Iliescu

pic.02-Dragos